INIMA
Pentru chinezi, INIMA reprezintă sediul Conştienţei, a locului „Eu sunt” – din care este radiată Esenţa prezenţei către lumea înconjurătoare.
INIMA este considerată şi sediul Spiritului sau Minţii – iar radianţa sa se poate observa la nivelul strălucirii ochilor, a pielii şi a gesturilor mâinilor.
O persoană cu o inimă care vibrează de căldură, radiază acea vitalitate precum un foc ce străluceşte la exterior.
Litera chinezească prin care este reprezentată INIMA indică un vas gol. Această goliciune interioară este precum cerul limpede, lipsit de nori, cu claritate şi strălucire.
“Vasul gol” al inimii simbolizează alinierea cu Voinţa Cerului, cu Divinitatea ce se manifestă prin intermediul Inimii, ce reprezintă adevărata Natură umană. Majoritatea patologiei cardiace, a bolilor inimii, reprezintă o „înceţoşare” a acestei alinieri.
INIMA, ca organ, are un statut foarte important în Medicina Tradiţională Chineză, fiind considerată ÎMPĂRATUL organelor.
Când „Împăratul” se găseşte în stare bună şi funcţionează în armonie, întregul Regat al corpului omenesc funcţionează în Armonie.
DOMENIUL FIZIC AL INIMII
Medicina modernă indică importanţa INIMII drept pompă fizică care reglează scurgerea sângelui prin întregul corp. După ce sângele a fost format la nivelul Măduvei, Splinei şi Ficatului, urmează „animarea” acestuia la nivelul Inimii şi încărcarea lui cu oxigen la nivelul Plămânului.
- Un „Sânge” de bună calitate – determină existenţa unei Minţi calme şi a unui somn de bună calitate.
- Calitatea INIMII poate fi observată la nivelul LIMBII – cu alte cuvinte, Inima controlează calitatea vocii. În timp ce PLĂMÂNUL furnizează putere vocii umane, INIMA îi va da claritate şi strălucire.
Medicina Tradiţională Chineză consideră că limba este conectată cu muşchiul cardiac şi calitatea Sângelui poate fi evaluată după culoarea limbii. Contracţiile care apar la nivelul limbii şi determină tulburări de vorbire sunt considerate a fi legate de INIMĂ.
Poetic vorbind, adevărul cuvintelor noastre şi claritatea „cântecului” nostru personal reflectă condiţia în care se află INIMA noastră.
DOMENIUL NON-FIZIC AL INIMII
- Natura profundă a INIMII noastre este reflectată şi de locul central din organism, precum şi de considerarea acesteia drept sediu al Conştienţei şi Spiritului organismului.
Toate celelalte organe ale corpului sunt implicate în servirea INIMII, iar INIMA asigură că „spiritele” tuturor sunt armonioase.
Pentru a menţine armonia în întregul Regat al corpului, INIMA are nevoie să fie liniştită şi protejată. - Organul pereche al INIMII este INTESTINUL SUBŢIRE.
INIMA este cea care radiază în afară, iar pentru a face acest lucru, trebuie să şi primească din afară.
INIMA primeşte ce are nevoie prin intermediul INTESTINULUI SUBŢIRE. Intestinul subţire filtrează şi nutrienţii din mâncare, dar şi emoţiile şi gândurile în forma experienţelor.
INTESTINUL SUBŢIRE reţine ceea ce este nutritiv şi-i transmite inimii. Ceea ce nu este nutritiv, este apoi eliminat sau excretat. - Deşi INIMA este bine protejată, natura sa este să conecteze.
Prin intermediul INIMII ne conectăm cu sursa spirituală a vieţii, cu misterele profunde din lumea din jur, precum şi cu spiritele celorlalţi oameni, care sunt tovarăşii noştri de călătorie pe acest Pământ. Conexiunea noastră cu „Marele Mister” al vieţii duce la smerenie şi devoţiune.
Rugăciunile şi ritualurile sunt expresiile naturale ale INIMII, precum şi poezia, muzica şi toate celelalte arte de sărbătorirea vieţii.
INIMA BINE HRĂNITĂ
O INIMĂ puternică se manifestă printr-o „radiere” clară, limpede – pentru că „Nu se poate vedea bine decât cu INIMA”, cum ne spune Antoine de Saint Exupery in „Micul prinţ”.
- Când ne uităm în ochii cuiva cu o energie puternică a INIMII, avem senzaţia că privim direct în Inima sa. Când energia INIMII este puternică, persoana are o capacitate bună de a simţi propriile emoţii şi de a se conecta cu celelalte persoane. INIMA îi oferă capacitatea de a recepţiona cu adevărat experienţele vieţii şi de a integra aceste experienţe într-o TOTALITATE din ce în ce mai bogată.
- O persoană cu o energie slabă a Inimii poate fi uşor tulburată, pierde rapid contactul cu Centrul său şi nu îi este clar ce are de făcut în viaţă. Va avea dificultăţi de conexiune cu ceilalţi. Poate resimţi şi dureri la nivelul pieptului, stări de insomnie şi agitaţie. Mintea îi este agitată, plină de gânduri şi se linişteşte cu dificultate. Mintea poate fi uşor excitată (de cele mai mici stimulente exterioare) sau confuză (de prea mulţi stimuli). Circulaţia sanguină a persoanei poate fi slăbită, în special la nivelul mâinilor. De asemenea, poate apare transpiraţie la cele mai mici eforturi, sau chiar şi fără motiv. În circumstanţe extreme, poate apare o stare de anxietate şi depresie.
CUM ESTE HRANITĂ INIMA
Inima se hrăneşte prin conectare
Relaţiile – cu toate bucuriile şi dificultăţile pe care le aduc – sunt cele care hranesc INIMA: atât relaţiile unei persoane cu Sine, cât şi cu ceilalţi.
Pentru ca INIMA să fie bine hrănită – aceasta trebuie să rămână DESCHISĂ, să evite închiderea şi izolarea.
La nivelul cel mai profund, INIMA este hrănită prin cultivarea relaţiei cu DIVINUL, în orice fel de formă. Orice tip de rugăciune, care permite deschiderea către misterele vieţii, ţine INIMA deschisă şi capabilă să-şi primească nutriţia.
Chiar şi gestul cel mai simplu de oprire în faţa unui arbore sau de admiraţie în faţa unui peisaj din natură – reprezintă momente de rugăciune şi hrănire a inimii.
Orice mod în care sărbătorim viaţa hraneste INIMA.
Unii oameni preferă ritualuri zilnice. Crearea unui altar personal, petrecerea unui timp în rugăciune sau vizitarea regulată a unui loc favorit din natură, sau meditaţia – toate sunt ritualuri şi acţionează asupra inimii.
La fel sunt şi conştientizările ciclurilor naturale precum solstiţiile şi echinocţiile, sau perioadele de însămânţare sau recoltare.
Identificarea propriului ritual ajută o persoană să-şi hrănească Inima.
Folosirea vocii, sub forma vorbirii sau cântecelor – ajută la hrănirea INIMII.
Starea naturală a inimii este bucuria, iar cântecele sunt expresii naturale ale bucuriei.
Prin cântece ne putem conecta cu Centrul nostru. Când ne acordăm timp în viaţă să cântăm, să citim cu voce tare poezii sau pur şi simplu să ne jucăm cu vocea, acţionăm în beneficiul inimii.
Meditaţia este poate una dintre cele mai profunde modalităţi de a ne hrănit INIMA. Pentru că nevoia cea mai puternică a INIMII este de a menţine claritatea interioară, de a fi precum un cer liber fără nori, învăţăm în meditaţie să calmăm vorbăria continuă a minţii, să ne aliniem cu Centrul fiinţei noastre şi să ne deschidem conexiunea cu Sursa.
Când devenim precum „un vas gol”, permitem luminii cerului să strălucească prin intermediul nostru. Cultivarea acestei „goliciuni interioare” este calea intrării în domeniul INIMII.
Hrănirea INIMII prin intermediul alimentelor
Pentru a ne hrăni inima, trebuie ca întregul proces al alimentaţiei să fie unul plin de bucurie.
Să ne bucurăm de diferitele gusturi, texturi şi culori ale mâncărurilor, să ne facă plăcere împărtăşirea hranei cu prietenii şi să mulţumim totdeauna pentru sursa hranei.
Putem avea la masă vin şi lumânări şi să creăm o atmosferă specială în care să mâncăm – punând pe masă flori sau o muzică blândă în fundal.
Nu ingredientele alimentelor sunt cele care hrănesc inima, ci mai ales iubirea şi intenţia pusă în pregătirea mesei şi aranjarea ei.
În viaţă, avem uneori nevoie de experienţe mai amare pentru a putea aprecia „dulceaţa” bucuriei, de aceea gustul amar este cel care hrăneşte energia inimii – deşi un exces de amăreală o va bloca.
- salată mai amăruie, un aperitiv mai amar sau o băutură mai amăruie precum rădăcina de păpădie – stimulează inima.
- Gustul amar se găseşte şi în germenii de plante (de grâu, de schinduf, de ridiche etc) şi în tărâţe (borşul este acru-amar).
Obiceiul de a consuma elixire amare înainte de masă duce la pregătirea sistemului digestiv pentru a extrage în mod eficient nutrienţi din hrană şi a-i trimite către INIMĂ. Nu este nevoie de cantităţi mari de amar, doar câte puţin este suficient.
- INIMA răspunde şi la esenţa alimentelor, astfel încât diferitele esenţe florale pot atinge Inima şi modifica starea unei persoane.
Este important să consumăm diferitele tipuri de petale comestibile – precum florile de salcâm, de soc, de trandafiri, de gălbenele, de viorele dulci etc. Câteva petale răspândite pe o salată sau adăugate la orez pot să furnizeze un fel de mâncare colorat şi vibrant. Florile pot fi infuzate în uleiuri şi folosite în dresinguri pentru salate.
- Alimentele care conţin pigmenţi roşii, precum tomatele, cireşile sau ardeii roşii nutresc INIMA. Cercetări recente au arătat că tomatele coapte întăresc muşchiul inimii, la fel şi utilizarea moderată de vin roşu de calitate. Util este şi consumul moderat al stimulentelor precum paprica roşie sau piperul negru.
Prea multă carne roşie ar putea avea efectul invers, celui stimulat. Iar INIMA va fi stresată de prea multă sare, grăsime sau stimulente.